Inaugurarea a două centre moderne de cercetare în medicină la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 212
La Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” au fost inaugurate Centrul de Medicină Moleculară și Centrul de Medicină Personalizată – subdiviziuni științifice create ca rezultat al implementării subproiectului „Fortificarea educației prin cercetare în medicină în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” (FORCE_Med)”.
În deschiderea evenimentului, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” a menționat suportul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC) în realizarea obiectivului major stipulat în Planul strategic de dezvoltare instituțională și în Strategia Universității de fortificare a domeniului cercetare și inovare până în anul 2030, și anume promovarea și implementarea principiului instruire prin cercetare. În acest context, USMF „Nicolae Testemițanu” a fost cooptată în proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, prin intermediul subproiectului FORCE_Med, în valoare de 2 mln. 150 de mii de euro, perioada de implementare între 23 octombrie 2022 - 31 decembrie 2024.
„Acest subproiect a avut ca scop îmbunătățirea curriculei și a infrastructurii universitare pentru implementarea pe larg a educației prin cercetare, în vederea creșterii nivelului de formare a specialiștilor pentru sistemul național de sănătate. Accentul s-a pus pe reforma curriculară cu dezvoltarea componentei de cercetare în cadrul procesului de studii la programele de studii integrate, de licență și de master, aferente sistemului de sănătate contemporan”, a declarat rectorul.
Prezentă la eveniment, Adriana Cazacu, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării, a menționat că principalele priorități ale ministerului sunt asigurarea unor medii conforme de instruire și cercetare, internaționalizarea educației, atragerea mai multor tineri la studii în universitățile din Republica Moldova, USMF „Nicolae Testemițanu” reprezentând un model în acest sens. „Inaugurarea acestor centre se bazează pe rezultate științifice, date statistice, schimburi de softuri – toate, în consonanță, contribuie la creșterea calității educației. Grație acestui proiect, vor fi îmbunătățite condițiile de studii la anumite programe, pentru că aceste modificări nu sunt doar de formă, dar este necesară și o schimbare de fond, precum racordarea programelor la necesitățile actuale și de perspectivă ale pieții muncii, dezvoltarea programelor interdisciplinare la cerințele timpului modern”, a afirmat secretarul de stat. Adriana Cazacu a anunțat că MEC examinează posibilitatea extinderii acestui proiect în vederea atragerii unor fonduri de cca 30 de milioane de euro pentru dezvoltarea învățământului superior, iar 1/3 dintre aceste resurse vor fi destinate cercetării.
„Avem un parteneriat cu USMF „Nicolae Testemițanu” și MEC referitor la pregătirea cadrelor medicale și, totodată, vrem să ne asigurăm că facem totul posibil, ca să creăm facilități pentru tinerii specialiști de la Medicină, să dispună de condiții în care să-și valorifice cunoștințele dobândite. Aceste proiecte investiționale contribuie la dotarea bazei tehnico-științifice și la instruirea specialiștilor și a cercetătorilor, în scopul dezvoltării medicinei moderne și integrării etapizate în Uniunea Europeană”, a afirmat Vadim Aftene, șef al Direcției generale în domeniul serviciilor medicale integrate la Ministerul Sănătății.
Potrivit managerului proiectului „Învățământul Superior din Moldova” la Banca Mondială în țara noastră, Sergiu Harea, investiția în educație este o prioritate atât pentru guvern și mediul de afaceri, cât și pentru studenți. „Investițiile de peste 500 de milioane de lei în învățământul superior, dar și în cel vocațional-tehnic, este un rezultat al eforturilor comune a universităților, colegiilor și a autorităților publice locale. Rezultatul îl vom vedea în timp, atunci când acești tineri cu cunoștințe și performanțe deosebite vor deveni specialiști, iar cu ajutorul acestor laboratoare și echipamente vor stabili un diagnostic corect, vor aplica un tratament eficient, astfel încât să putem dezvolta împreună Republica Moldova. În calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie, afirm, cu certitudine, că investiția în tinerii de astăzi va da o valoare adăugată la produsul intern brut și la imaginea Republicii Moldova, în viitorul apropiat. Noi avem cu ce ne mândri”, a conchis expertul.
„Impactul acestui proiect este deja foarte vizibil, prin îmbunătățirea accesului la infrastructura de cercetare de ultimă generație, crearea unui mediu educațional și științific competitiv la nivel internațional și integrarea activă a studenților, masteranzilor, studenților-doctoranzi și a medicilor rezidenți în activitățile de cercetare aplicată. Curricula modernizată și disciplinele introduse nu doar îmbunătățesc programul educațional, ci și cresc relevanța practică a pregătirii în domeniul medical, ceea ce este un angajament ferm față de excelența academică și adaptabilitatea la provocările contemporane din medicină”, a subliniat Jana Chihai, prorector pentru activitatea de cercetare și inovare.
În opinia profesorului universitar Olga Tagadiuc, manager al subproiectului FORCE_Med, au fost peste 2 ani cu multe provocări și perioade solicitante, dar care, în final, „ne-a adus o satisfacție enormă, fiindcă am reușit să facem mai mult decât ne-am planificat. Astfel, am actualizat planul de activități deja de câteva ori, cu noi linii atât de achiziții, cât și cele de instruire, prin extinderea programelor de mobilități”.
Unul dintre beneficiarii direcți este Cristina Trocin, studentă în anul V la Facultatea de Medicină nr. 1, care a vorbit despre participarea sa la activitatea de instruire desfășurată la USMF „Nicolae Testemițanu”, în cadrul subproiectului Force_MED, cu tema Valorificarea rezultatelor cercetării, dar și drepturile de autor. „Exprim mulțumiri, în numele tuturor studenților, pentru această oportunitate și sunt sigură că aceasta ne va ajuta să valorificăm și să identificăm obiecte de proprietate intelectuală și, ulterior, să ne dezvoltăm pe plan profesional în conformitate cu cerințele medicinei moderne”, a punctat medicinista.
Ca rezultat al implementării subproiectului, toate laboratoarele au fost amenajate cu mobilier și utilaj performant pentru realizarea celor mai complexe investigații, 3 săli de studii au fost dotate cu table interactive și computere. În spațiile centrelor, inclusiv în sălile de studii, a fost instalat echipament video pentru implementarea conceptului de teleeducație.
De asemenea, au fost achiziționate licențe pentru analize statistice și bioinformatice, ce permit asigurarea instruirii studenților, masteranzilor și doctoranzilor la disciplinele Biostatistică și Bioinformatică, cu utilizarea softurilor aplicative în analiza datelor de cercetare ca rezultat al realizării studiilor științifice în cadrul tezelor de master și doctorat.
Totodată, au fost elaborate și implementate planuri de învățământ și curriculumuri la programele de studii integrate Medicină, de licență Asistență Medicală Generală, Optometrie, Sănătate Publică, Fiziokinetoterapie și reabilitare medicală și de master Tehnologii Moleculare în Sănătate, au fost dezvoltate 2 submodule în Sistemul Informațional de Management Universitar, precum și organizate traininguri pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători.
Subproiectul „FORCE_Med” este parte a Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova în perioada 2020-2025, cu suportul financiar al Băncii Mondiale.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii